Cetatea Troesmis
Municipum Marcum Aurelium Antoninum et Lucium Aurelium Commodum Augustum Troesmensium
Cuvânt de început
Click pe acest playlist în timp ce citiți povestea de mai jos.
În urmă cu aproape două milenii, câteva dintre cele mai importante legiuni ale Imperiului Roman au fost trimise în Scytia Minor (Moesia Inferior, o parte Dobrogea de astăzi), pentru a menţine controlul în provincie şi pentru a o apăra pe aceasta de atacurile triburilor vecine. Una dintre cetăţile în care au fost cantonate puternice forţe militare a fost Troesmis (municipiu de rangul II), ale cărei ruine pot fi observate şi astăzi în apropierea comunei tulcene Turcoaia.
Date istorice
Cetatea Troesmis, ridicată cel mai probabil în apropierea unei vechi așezări geto-dacice, avea un rol strategic pe frontiera dunăreană a Imperiului Roman. Situl este localizat într-o regiune în care, în secolul al XIX-lea, exista un cătun pe nume Igliţa, nume sub care localitatea antică a şi intrat în literatura de specialitate. Ruinele cetăţii sunt în prezent răspândite pe o arie destul de întinsă între balta Igliţa, dealul “Piatra Râioasă” şi comuna Turcoaia. Între aceste vestigii se individualizează două fortăreţe construite pe două înălţimi deasupra Dunării, între care există o distanţă de numai 400 m şi care sunt separate de o vale. În literatura de specialitate de astăzi sunt cunoscute sub numele convenţional de Cetatea de Est (fotografiile sunt de la această cetate) şi Cetatea de Vest după ce, la început, erau prezentate ca Cetatea de Sud şi Cetatea de Nord. Acestea au fost identificate cu Troesmis încă din anul 1861, datorită inscripţiilor apărute aici: numărul lor foarte mare a stârnit un interes deosebit care, de multe ori, s-a transformat într-o acţiune sistematică de demantelare a zidurilor de incintă.
Cele mai semnificative date din istoria sitului de la Troesmis sunt furnizate de izvoarele scrise, începând cu menţiunea pentru anul 15 p. Chr. la Ovidius (Pont. IV, 9, 78-79) şi până la cea mai târzie, din sec. al X-lea, la Constantin VII Porphirogenetos (de Them. 2,47,17). Izvoarele scrise, mai ales inscripţiile, atestă în secolul al II-lea lagărul legiunii V Macedonica, canabae-le aferente precum şi o altă aşezare civilă. După dislocarea legiunii, la Troesmis este atestat un municipium. Unităţile militare menţionate de Notitia Dignitatum (Or. 39, 23 şi 29) cel mai probabil s-au succedat şi au fost în garnizoană în Cetatea de Est. Până în prezent nu este clarificată localizarea în teren a nucleelor de aşezare de epocă romană.
Primele „cercetări arheologice” s-au făcut de către misiuni ştiinţifice străine într-o perioadă în care Dobrogea se afla încă sub stăpânirea Imperiului Otoman. Astfel, în 1860, inginerul francez Désiré More a obţinut de la guvernul otoman, prin mijlocirea lui Rachid Paşa, guvernatorul Tulcei, concesiunea unui teren necesar pentru construirea unei ferme model. Acest teren era situat într-un loc pustiu, numit Igliţa şi cuprindea şi zona arheologică de la Troesmis. Désiré More a obţinut şi permisiunea să sape ruinele şi să deschidă o carieră pentru exploatarea granitului. Lucrările au afectat, în primul rând, zidurile Castrului de Est.
Între 1860 – 1861, a fost curăţat turnul nordic, fiind descoperite „20 de petre cu inscripţii latine bine conservate”, care au stărnit interesul specialiştilor din Europa şi au dus la organizarea mai multor expediţii.
În anul 1864, comisarul francez Engelhard, de la Comisia Europeană a Dunării care îşi avea sediul la Galaţi, a descoperit 20 de inscripţii, care au intrat rapid în circuitul ştiinţific, fiind publicate în mai multe reviste de specialitate din Franţa, Italia dar şi din România.
În 1865, la iniţiativa împăratului Napoleon al III-lea, o misiune franceză condusă de către Gustave Boissière şi Ambroise Baudry, au efectuat cercetări care au început cu lagărul de Sud, actuala Cetate de Est, pe baza cărora se întocmeşte un plan foarte schematic care a rămas multă vreme singurul pentru Cetatea de Est.
În 1867 – Ernest Desjardins a iniţiat a treia campanie „arheologică”, în Cetatea de Est, care s-a soldat cu alte 27 de inscripţii. Raportul său consemna sumar existenţa şanţurilor şi a valurilor externe şi marea întindere de ruine în jurul celor două cetăţi.
La începutul secolului al XX-lea Troesmis revenea în atenţia publicului după ce în comerţul de antichităţi londonez fuseseră scoase la licitaţie două table din bronz aproape întregi care purtau inscripţionate capitole din legea municipiului roman. W. Eck a fost cel care a studiat această descoperire epigrafică. Pe cele două table, pe care se păstrează părţi din capitolele al XI-lea respectiv al XXVII-lea – al XXVIII-lea, se fac precizări privind alegerea solilor oraşului şi condiţiile pe care candidaţii la alegeri trebuiau să le îndeplinească, este menţionat numele complet şi oficial al oraşului (municipum Marcum Aurelium Antoninum et Lucium Aurelium Commodum Augustum Troesmensium) care asigură datarea acordării statutului de municipium aşezării urbane de la Troesmis în anii 177-180 p. Chr., în timpul domniei comune împăraţilor Marcus Aurelius şi Commodus.
Cum ajungi aici?
Cetatea se află în extravilan, în colţul de nord – vest al Dobrogei, la cca. 2,5 km N de limita nordică a satului Turcoaia, pe malul drept al braţului Măcin, la 15 km sud de oraşul Măcin – Arrubium şi la 4 km nord de comuna Turcoaia, lăngă balta şi fostul cătun Igliţa, la un vad important pentru trecerea Dunării.
Exista un indicator la drumul principal, dar habar n-ai că ai ajuns la cetate decât atunci când zărești urme de ziduri pe niște dâmburi, undeva foarte aproape de malul înalt din apropierea brațului Dunării. Cetatea de Est este cea mai accesibilă parte Cetății Troesmis. În prezent, cetatea este acoperită aproape în întregime de pământ. Clădirile din partea de vest a Dunării au fost reconstruite cu ani în urmă cu pietre din cetatea, ciment și beton armat. Drumul de acces de la 22D este unul neasfaltat, dar practicabil pentru o mașina cu garda la sol înaltă atunci când este uscat (eu am fost cu o Skoda Octavia Break).
Cuvânt de încheiere
Cetatea asta, dacă nu o fotografiezi din dronă, nu vei înțelege cât de mare și importantă a fost. Chiar și astăzi, după aproape 2000 de ani, se observă cu ușurință forma sa poligonală cu turnuri la colțuri, 2 bazilici și zidurile unor edificii aflate la interior.
Pe lângă această bucată de istorie prezentă de cum te apropii de brațul Măcin – Dunărea Veche, odată ajuns aici vei avea parte și de o panoramă superbă asupra Dunării. Chiar merită un mic efort de a ta deplasa până în acest loc.
Pe MAPS o regăsițit AICI
